Marketingul viral se refera la tehnicile de marketing care reusesc intr-un timp relativ mic sa transmita un mesaj sau sa aduca notorietate unei marci folosindu-se de retelele sociale existente la momentul actual pe Internet.
Descrie campanii de marketing, incluzand folosirea blogurilor si a altor forme de relatii cu publicul pentru a face cunoscut, din vorba in vorba, un produs sau un serviciu nou. De cele mai multe ori, scopul campaniilor de marketing viral este de a genera o acoperire a pietei mult mai mare decat ar fi acoperit din acelasi buget o campanie traditionala de marketing.
Termenul marketing viral are ca idee faptul ca oamenii vor vizita si vor impartasi un continut distractiv, care este, de obicei, sponsorizat de un brand sau care cauta sa popularizeze un produs sau un serviciu. Aceste reclame virale sunt adesea de forma unui clip amuzant, a unui joc interactiv, a unor imagini sau chiar texte.
Marketingul viral este interesant si datorita usurintei cu care sunt create campaniile, costului relativ scazut, tinta buna (target-ul), si ratei de raspuns rapide. Principalul avantaj al marketingului viral este capacitatea acestuia de a obtine un numar mare de oameni interesati intr-un buget modest.
Marketingul viral are insa si dezavantaje in momentul in care ne gandim la mesaje trimise fara permisiune. Un exemplu foarte bun de practici negative in marketingul viral il gasim intr-un articol pe blogul lui Doru Panaitescu (cunoscut specialist in marketing online), articol intitulat „Cum sa faci spam modern (Social Media Fail)”.
Urmareste-ne pe: